MOL susţine 100 de tineri talentaţi

MOL România și Fundația pentru Comunitate au anunțat câștigătorii ediției 2009 a programului ”Pot ajuta?”.  Printre câștigători se numără Anamaria Tămîrjan, gimnastă medaliată cu bronz la jocurile olimpice de la Beijing, Vasile Alexandru Ghilea, lider în 2008 al clasamentului european de tenis și Bernadett Bálint, cea mai bună jucătoare de tenis de masă din Europa în categoria sa. De asemenea, lista câştigătorilor îl include şi pe violonistul Francesco Ionașcu, care a fost premiat la nenumărate concursuri naționale și internaționale.

  

Tinerii sportivi şi artişti vor primi sponsorizări în valoare totală de 60 000 de euro. Din această sumă, 40 000 de euro sunt destinaţi sportului, beneficiari fiind 74 de câștigători din 20 de județe. Cei mai mulți dintre ei provin din sfera sporturilor de contact (arte marțiale, karate, judo), dar şi din cea a înotului și atletismului. În cadrul clasificării pe judeţe, conduc sportivii din Bucureşti, bine reprezentate fiind însă și Hunedoara, Satu Mare, Harghita, Arad și Prahova. Fondul de 20 000 de euro rezervat tinerilor artiști va fi împărțit între 26 de aplicanți, cei mai mulți dintre ei fiind muzicieni. Au mai fost declarați câștigători și solicitanți din domeniul artelor plastice, teatrului și baletului.

 

”MOL se implică activ în viaţa comunităţii. Suntem alături de tinerii sportivi şi artişti care vor să-şi îmbunătăţească peformanţele. Îi încurajăm în demersul lor şi ne bucurăm de fiecare dată când cei care au obținut sprijinul nostru, ajung să conducă în clasamentele europene la categoria lor de vârstă sau să concerteze alături de filarmonici recunoscute. Susţinând generaţia tânără, investim în viitor” - a declarat Zsolt Szalay, Country Chairman MOL România.

 

2009 este primul an când se află printre câștigători și un tânăr cu rezultate deosebite la concursuri de tenis de masă paralimpic. ”Mă bucur nespus de mult că prin Vlad Alexandru Bordea putem să dăm un semnal pozitiv și pentru această categorie. Efortul depus de tinerii sportivi cu deficiențe nu este cu nimic mai prejos decât cel al celorlaltor sportivi premiați” - a declarat Árpád Gazda, președintele Fundației pentru Comunitate.

 

Programul MOL de promovare a talentelor s-a bucurat şi în acest an de o mare popularitate: organizatorii au înregistrat peste 300 de cereri de finanțare provenind din 29 de județe și din diverse domenii ale sportului și artelor. Câştigătorii a fost desemnaţi de două jurii de specialitate, conduse de atleta Violeta Beclea-Szekely, respectiv de organistul Erich Türk. Lista acestora este disponibilă pe site-urile www.molromania.ro  și www.pentrucomunitate.ro

 

Dezvoltat la nivel regional, Programul “Pot ajuta?” este implementat cu succes de către Grupul MOL în Ungaria încă din 2005, iar în Slovacia din 2007. În cele trei ţări în care se derulează programul au fost sponsorizate peste 2100 de persoane, cu  o sumă care a depăşit 800.000 de euro.  

 

###

 

MOL Plc este o companie multinaţională independentă, activând în domeniul petrolului şi gazelor, lider în Europa Centrală şi de Est, cu sediul central în Budapesta. Grupul MOL derulează operaţiuni în Europa, Orientul Mijlociu, Africa şi statele membre CIS, având peste 33.000 de angajati în întreaga lume. MOL are peste 1500 benzinării în Europa Centrala şi de Sud-Est. În prezent reţeaua MOL România include 135 de benzinării.

 

###

 

Fundația Pentru Comunitate este o organizație non profit înființată la Cluj în 2008, care sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Fundația pune accent pe programe care se realizează prin cooperări transfrontaliere, prin parteneriate în regiunea Europei Centrale și de Est.

 

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să-i contactaţi pe:

Árpád Gazda

Preşedinte

al Fundaţiei pentru Comunitate

Mobil: 0755 045699    

E-mail: agazda@pentrucomunitate.ro

Felméri Erzsébet

Coordonator PR

MOL Romania

Mobil: 0730 230861

E-mail: efelmeri@molromania.ro