Record de înscrieri la Programul MOL de promovare a talentelor: peste 2.000 de tineri au solicitat finanțare în valoare de peste 6,9 milioane de lei


Record de înscrieri la Programul MOL de promovare a talentelor: peste 2.000 de tineri au solicitat finanțare în valoare de peste 6,9 milioane de lei

•    Au fost depuse 764 de proiecte pentru a obține finanțare în cadrul ediției din acest an a Programului MOL de promovare a talentelor;
•    Peste 2.000 de tineri sportivi și artiști au solicitat finanțare în valoare totală de peste 6.900.000 de lei;
•    În cadrul celor 18 ediții ale Programului, în perioada 2006-2023, MOL a pus la dispoziția a 3.811 de tineri talentați finanțare totală în valoare de peste 6.600.000 lei.

Cluj-Napoca, 30 august 2023 – MOL România și Fundația Pentru Comunitate au anunțat rezultatele concursului de proiecte din cadrul celei de-a 18-a ediții a Programului MOL de promovare a talentelor. La ediția din acest an au fost înscrise 764 de proiecte, cu 163 mai multe decât anul trecut. Dintre acestea, au fost selectate 226 de proiecte din domeniile artă și sport și care vor beneficia de finanțare totală sau parțială, cu un buget total de 560.000 de lei. În total, 434 de tineri artiști și sportivi talentați vor fi implicați în aceste inițiative. 

În acest an au obținut finanțare, printre alții, atleta Miklós Andrea, care va participa la Jocurile Olimpice din 2024, înotătorul Andrei Anghel, vicecampion la Jocurile Mondiale Universitare, atleta Alexandra Hudea și înotătorul Andrei Proca, ambii medaliați cu bronz la FOTE 2023, multipla campioană națională la kaiac, Sandra Paul, trupa de teatru Victory of Art, violonista Lois Muntean, pianista Voropciuc Maria Izabela, oboistul Kiss Alexander Theodor, artistul plastic Andrei Pennazio, precum și Vizsnyai Botond, canto.

„De-a lungul ultimilor 18 ani am avut ocazia să cunoaștem și să susținem tineri sportivi și artiști talentați și ne bucurăm că prin programul nostru am reușit să le oferim sprijinul de care au avut nevoie pentru a-și pune abilitățile în valoare, participând la competiții, festivaluri, concerte și expoziții. Suntem mândri de rezultatele pe care le-au obținut, iar efortul pe care tinerii îl depun pentru a face performanță reprezintă o sursă de inspirație pentru fiecare dintre noi”, a declarat Camelia Ene, Country Chairman & CEO MOL România.

Prin cele 764 de proiecte înscrise la ediția din acest an, care provin din 39 de județe și din Capitală, 2.088 de tineri sportivi și artiști au solicitat finanțare în valoare totală de peste 6.931.579 de lei. Cele 226 de proiecte câștigătoare au fost selectate de către două jurii formate din specialiști în sport și în artă. Jurații au propus, de asemenea, finanțarea totală sau parțială a unor inițiative. Astfel, în domeniul sportiv au fost selectate 121 de proiecte care au beneficiat de suma totală de 220.000 de lei, iar în domeniul artistic au fost selectate 66 de proiecte, susținute cu 200.000 de lei. Pentru categoria specială a tinerilor care au peste 18 ani, au fost selectate 39 de inițiative care vor beneficia de 140.000 de lei. Beneficiarii a 107 de proiecte dintre cele 226 susținute au mai obținut finanțare în cadrul altor ediții, 119 de proiecte sunt la prima finanțare.


„Pe parcursul evaluării proiectelor, dublate la număr în ultimii zece ani, juriile de specialitate au analizat în fiecare domeniu atât rezultatele și performanțele solicitanților, cât și condițiile asigurate de diferite instituții, federații și cluburi. Finanțările parțiale au vizat în primul rând necesitățile neacoperite din alte surse, precum și prioritățile constatate de către specialiști. Referitor la ediția următoare, termenul și condițiile de înscriere, respectiv realizarea proiectelor finanțate, cei interesați ne pot contacta pe tot parcursul anului sau se pot informa în grupul de Facebook al Programului denumit „Program MOL de promovare a talentelor / MOL Tehetségtámogató”,  care poate fi accesat aici”, a declarat András Imre, Directorul Executiv al Fundației Pentru Comunitate. 

În cadrul celor 18 ediții de până acum, MOL România a acordat finanțare cu valoarea totală de 6.610.583 de lei. Astfel,  3.811 de tineri talentați au primit un sprijin suplimentar pentru dezvoltarea carierei lor.

Listele proiectelor finanțate parțial sau integral sunt publicate pe www.molromania.ro și www.pentrucomunitate.ro
***

Despre program:
În cadrul Programului MOL de promovare a talentelor, un solicitant poate să obțină finanțare în valoare maximă de 10.000 lei pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică sau pentru a achiziționa echipamente și materiale. Din finanțarea totală a ediției a 18-a, 220.000 lei sunt destinați sportului, 200.000 lei domeniului artelor și 140.000 lei pentru categoria de vârstă de peste 18 ani, în cadrul căreia pot solicita sprijin acei tineri care au beneficiat deja de sponsorizări în ultimii ani și au depășit vârsta majoratului. În cei 18 ani de existență a Programului, au fost acordate finanțări în valoare de peste 6.900.000 lei, pentru 3.811 de tineri sportivi și artiști, o parte dintre ei obținând finanțare de mai multe ori în cadrul celor 2.840 de proiecte câștigătoare, susținute în acești ani.

Membrii juriului de artă: 
Márkos Albert, violonist, concert-maestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj, președintele juriului, Miriam Cuibus, actriță a Teatrului Național Cluj, lector al Facultății de Teatru și TV din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Timotei Nădășan, grafician, director al revistei de artă contemporană IDEA, Nelida Nedelcuț, profesor universitar, prorector al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, Erich Türk, organist, lector al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj.

Membrii juriului de sport: 
Violeta Beclea Székely, campioană europeană, vicecampioană olimpică la atletism, director al departamentului de marketing și comunicare din cadrul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, președintele juriului, Laura Cârlescu Badea, campioană olimpică și mondială la scrimă, Pompiliu Nicolae Constantin, lector la UNEFS, Narcisa Lecușanu, membru executiv în cadrul Federației Internaționale de Handbal, Adrian Rădulescu, antrenor de înot la Clubul Sportiv Navi București, Marian Ursescu, jurnalist, Eurosport.

Despre MOL România
MOL România este o subsidiară a MOL Group și una dintre cele mai importante companii petroliere din România, cu o prezență de 27 ani pe piața autohtonă. MOL România are un portofoliu extins de produse și servicii în domeniul comerțului de carburanți, lubrifianți, produse petrochimice și bitum. În prezent, compania deține un număr de 250 de stații de servicii la nivel național, două depozite de carburanți la Giurgiu și Tileagd și un terminal GPL la Tileagd. MOL România are sediul social la Cluj-Napoca, sediul de business la București, un sediu administrativ la Arad și un număr de 258 de angajați proprii. MOL România a fost prima companie petrolieră care a implementat un program de loialitate, MOL MultiBonus, care în prezent oferă și o variantă digitală prin aplicația MOL Go. În ultimii ani, compania a investit în dezvoltarea infrastructurii de încărcare pentru posesorii de vehicule electrice și în 41 dintre stații oferă 137 de puncte de încărcare MOL Plugee, care pot deservi simultan 96 de vehicule electrice. MOL România este un membru activ al comunităților din care face parte și investește în programe de responsabilitate socială adresate educației, sportului, sănătății și mediului. În 2023 a lansat platforma de educație rutieră „Tu conduci! Familia are prioritate”, cu scopul de a atrage atenția asupra riscurilor din trafic și de a promova un comportament responsabil.

Despre Grupul MOL
Grupul MOL este o companie internațională integrată de petrol, gaze naturale, petrochimie și retail, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operațiuni în peste 30 de țări, o forță de lucru dinamică formată din 24.000 de angajați în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie. Grupul MOL controlează trei rafinării și două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia și Croația. Compania are, de asemenea, o rețea de aproape 2.400 de stații de servicii în 10 țări din Europa Centrală și de Sud-Est. Activitățile de explorare și producție ale Grupului MOL sunt susținute de o experiență de peste 85 de ani în domeniul hidrocarburilor și 30 de ani în injecția de CO2. În prezent, activitățile de producție se desfășoară în 8 țări, iar cele de explorare în 10 țări. 
MOL se angajează să își transforme operațiunile tradiționale bazate pe combustibili fosili într-un model de afaceri sustenabil, cu emisii scăzute de carbon, și aspiră să devină neutră din punctul de vedere la emisiilor de carbon nete până în 2050, contribuind totodată la formarea economiei circulare cu emisii scăzute de carbon în Europa Centrală și de Est. 

Despre Fundația Pentru Comunitate
Fundația Pentru Comunitate este o organizație non-profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină, de asemenea, copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea și de reabilitarea lor. 

Contacte pentru presă
András Imre
Director Executiv
Fundația Pentru Comunitate
m.: 0755-045699 | @: office@pentrucomunitate.ro

Erzsébet Felméri
CSR & PR Coordonator
MOL Romania 
m: +40 730 230 861 | @: efelmeri@molromania.ro