Tinerii talentați promovați prin programul MOL – Pot Ajuta? au participat la lansarea celei de-a opta ediții a programului

9 mai 2013, ARAD

 

MOL România și Fundaţia Pentru Comunitate au anunțat lansarea celei de-a opta ediţii a Programului MOL pentru promovarea talentelor „Pot ajuta?”, prin care vor fi sprijiniți cu o sumă totală de 290.000 de lei tinerii cu performanţe deosebite în sport sau artă.

 

La evenimentul de lansare organizat la Clubul Sportiv Municipal din Arad au participat și câțiva tineri care au fost deja susținuți prin programul „MOL - Pot ajuta?”. Multipla campioană europeană și națională la tenis de masă Bernadett Bálint din Arad a arătat că a folosit sprijinul financiar primit în cele două ediții precedente ale programului pentru acoperirea cheltuielilor de transport la 4 competiții internaționale, determinante pentru clasamentul european și mondial, precum și pentru participarea la trei cantonamente de pregătire. Campioana europeană și multipla campioană națională la judo Alexandra Larisa Florian din Oradea a primit anul trecut sprijin financiar pentru achiziționarea a două chimonouri competiționale și a altor echipamente pentru îmbunătățirea procesului de instruire.


Cele două sportive au povestit despre experiențele lor și au subliniat că sprijinul financiar primit prin acest program este o contribuție esențială în dezvoltarea lor profesională, fără de care nu ar fi putut ajunge la performanță.
În acest an, programul pune la dispoziţie 290.000 lei pentru a sprijini participarea la concursuri sau achiziţia de echipamente şi materiale pentru tinerii sportivi și artiști cu vârste între 8 şi 18 ani respectiv pentru categoria 18+.  
Programul are deja o tradiție de şapte ani, perioadă în care MOL România a acordat sponsorizări în valoare de peste 1.645.000 de lei unui număr de 1.380 de sportivi şi tineri artişti din România. În anul 2012, tinerii beneficiari au fost premiați sau au obținut locuri cu punctaj privind clasamentele naționale și internaționale la 582 de campionate, cupe și competiții naționale, la 261 de competiții internaționale, la 34 campionate și cupe europene, respectiv la 12 campionate și cupe mondiale.


„În urmă cu opt ani, MOL România a lansat programul «Pot ajuta?» pentru a fi alături de acei tineri talentați care au nevoie de sprijin pentru a ajunge la performanță. A asigura de exemplu o pereche de pantofi de sport profesionali pentru un atlet, un obiectiv performant pentru un fotograf, un arcuș bun sau partiturile necesare pentru un violonist, dar și posibilitatea de a se deplasa la competiții înseamnă susținerea talentului în dezvoltare. Ne mândrim că putem să îi ajutăm pe acești tineri cu perspective extraordinare și ne bucurăm că putem să le fim alături”, a declarat Kinga Daradics, Country Chairman & CEO al companiei MOL România.


„Opt ediții consecutive în susținerea tinerelor talente este o performanță rară în domeniul responsabilității sociale din România. Tinerii artiști și sportivi au beneficiat nu numai de sprijin financiar pentru performanță ci au câștigat și experiența conceperii și depunerii unui dosar de candidatură, deci au învățat să practice managementul propriilor valori, care le va folosi și în viitor.”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.


Despre program:
În cadrul programului „Pot ajuta?”, un solicitant poate să obțină finanțare în valoare maximă de 10.000 lei pentru a acoperi cheltuielile de transport legate de activitatea sa sportivă sau artistică sau pentru a achiziţiona echipamente şi materiale. Din finanțarea totală a ediţiei a opta, 160.000 lei sunt destinați sportului și 80.000 lei domeniului artelor. 


În acest an, programul oferă din nou un fond de 50.000 lei la categoria 18+, în cadrul căreia pot solicita sprijin acei tineri, care au beneficiat deja de sponsorizări în ultimii doi ani și au împlinit vârsta de 18 ani.


Solicitările pot fi depuse până la data de 15 iunie 2013, iar detaliile programului pot fi găsite pe www.pentrucomunitate.ro și www.molromania.ro.


Solicitările vor fi evaluate de două jurii de specialitate. Preşedintele juriului la secţiunea sport este Violeta BECLEA-SZEKELY, campioană europeană la atletism şi doctor în sport, iar la secţiunea artă violonistul Albert MÁRKOS, concertmaestrul Filarmonicii Transilvania din Cluj.


Informaţii suplimentare:

András Imre – 0755-045699