Constantin Basarab - Premiant Mentor, ed. 2023

cb

Fiind autorul mai multor manuale școlare și a unor materiale auxiliare din care au studiat generații de elevi din România, profesorul Basarab este renumit deopotrivă pentru pregătirea sa profesională remarcabilă și pentru harul lui de dascăl: „De aproape 40 de ani, profesorul Constatin Basarab îi ajută pe copiii din Școala Gimnazială Traian din Craiova să descopere tainele matematicii, considerată de către cei mai mulți cea mai grea disciplină, o disciplină  cu care profesorul Basarab, datorită tactului pedagogic și calităților umane excepționale, a reușit să-i împrietenescă și pe cei mai speriați de numere, formule, figuri și corpuri geometrice. […] Calm, echilibrat, diplomat, pasionat, calculat, perseverent, hotărât, pregătit, modest, profesorul Basarab a pus mereu pe primul loc copiii și progresul lor” – susține Diana Brătucu, directoarea școlii. Domnului Basarab i s-au oferit de multe ori poziții de conducere la instituții prestigioase de învățământ și la Inspectoratul Școlar, însă pasiunea lui au rămas elevii și munca la catedră. Deși în anul 2024 domnul Basarab se pensionează, el rămâne o imagine emblematică pentru Școala Gimnazială Traian și pentru orașul Craiova, rămâne o sursă de inspirație pentru profesorii care îi duc moștenirea profesională și pedagogică mai departe, și rămâne în sufletul tuturor elevilor care au învățat să iubească matematica alături de dascălul eminent. În cuvintele unui fost elev, Darius Florescu „domnia sa a reprezentat de-a lungul întregii sale cariere un simbol al pasiunii, determinării, răbdării, iubirii pentru copii, al respectului, corectitudinii și al multor alte calități care însumează o adevărată legendă”.