Timp de aproape patru decenii a fost antrenor de înot la Clubul Sportiv Școlar Târgu Mureș, perioadă în care, între anii 2003-2009, a fost inclusiv directorul instituției, aducând clubul printre primele cinci cluburi sportive școlare la nivel național.
Absolventă a Conservatorului Ciprian Porumbescu (actualmente Universitatea Națională de Muzică din București), a studiat vioara cu profesorii Octavian Rațiu și Daniel Podlovschi, între anii 1970-1974.
Diversitate culturală dincolo de granițe sau mai bine zis dincolo de Prut, la Iași, acolo îl găsim pe talentatul și formidabilul, Andrei Pennazio, un tânăr cu sânge de roman, născut în Italia.
Ce face pe timp de pandemie, în stare de distanțare socială un student la arte plastice înainte de examenul de licență? Ne povestește acum Kentelki Gábor.
În cadrul programului Permis pentru viitor, ediția 2019, au fost înscrise 263 de proiecte, majoritatea foarte bine compuse și argumentate, susținute cu documentele obligatorii și opționale. Peste o treime au fost incomplete.
Frații Cîdu se antrenează în cadrul Clubului Sportiv Școlar Unirea din Iași, sub îndrumarea antrenorilor Radu Tofan, Alexandru Siriteanu și Alin Lupeica.
Dragoș Ilie a studiat chitară clasică în clasa profesorului Marius Țîmpău la Colegiul Național de Artă Octav Băncilă din Iași dar și sub îndrumarea domnului profesor Daniel Dragomirescu, la Universitatea de Arte George Enescu.
Prima dată a pășit pe tatami la vârsta de 5 ani, și de atunci, de zece ani încoace, se dedică cu pasiune sportului ei favorit, judo, acesta fiind activitatea care îi oferă senzație de libertate și
A început patinajul de viteză în 2013, este antrenată de domnul Gheorghe Pârv în cadrul Clubului Sportiv Universitatea. Este cea mai bună junioară din țară.
Elevul Liceului Tehnologic Agroindustrial Borș (județul Bihor), Veres Sámuel, a susținut cu succes examenul teoretic și practic în vederea obținerii permisului de conducere categoria B.